Romanul emigrant este o faptura national placentara, strans legat de reperele nu exclusiv traditionale cat de uzantele unui fel de urban de periferie cu parfum de mititei si de bibelouri pe mileuri. Romanii se desprind cu greu de ceea ce s-au obisnuit si sunt nefiresc de greu adaptabili. Au avut grija sa isi ia cu ei in traista emigrarii atat reteta de muraturi a bunicii cat adesea, din pacate, si metehnele de palier din blocurile de cartier. Nu se simt in largul lor si sunt stanjeniti sa se amestece cu alte natii. Romanul ar prefera ca “strainul” sa invete limba sa si doar raspunde la buna ziua, nu il si da de cele mai multe ori. Categoria nu este desigur exhaustiva, existand si exceptii. Aceste axceptii insa nu le gasesti in zona comunitatii romanesti a emigratiei.
In acest “creuzet” numit New York, romanul ca o ceapa tare, nu se lasa asimilat majoritatii si prefara sa bata drumul spre acelasi local romanesc, magazin de mezeluri romanesc sau biserica ortodoxa romaneasca.
Traiesc in New York circa 170.000 de romani, dupa ultimele statistici ale Departamentului de City Planning, dar nu in comunitati distincte cum sunt adunati fie grecii in Astoria, rusii in Brooklyn, italienii in Brooklyn Heights, polonezii in Greenpoint, indienii sau pakistanezii in Jackson Heights, chinezii in China town sau in Elmhurst. Romanii sunt imprastiati mai prin toate cartierele si poate doar in Ridgewood sau Sunnyside sa ii poti gasi mai comasati oarecum.
In Sunnyside Queens sunt si cele cateva restaurante romanesti ce imprastie in zona duios miros de mititei, sarmale si nostalgii traditionale. Acasa, Transilvania, Bucharest, Casa Romana, sunt numele restaurantelor unde romanii diasporizati sunt atrasi ca magneteii. Fireste, loc de barfe, nostalgii si mancatorii. In listele de bucate nu lipsesc traditionalele ciorbe, tochituri si salete de vinete si nevinete, in unele locuri chiar gustoasa, in altele ca la cantina proletara. Peste tot insa muzichia e la cota maxima decibelica, caci romanul nu considera ca se distreaza daca nu ii bubuie in urechi boxele cu manele si saltarete. Stergarele populare si castroanele de lut pictat de pe peretii localurilor, florile de plastic si traforajele pirogravate tremura la vibratiile fonice emotionante, adesea in prezenta unduitoare a unor dansat-oare angajate, atat de comune pentru noi dar atat de exotice pentru americanul ratacit pe acolo. Cu nelipsitul sprit pe masa, romanul isi consuma melancolia de peren emigrant resentimentar.
* aparut in revista Corso - nr.1 - 19 martie 2010.
Numai bine!
Acum 5 ani
