vineri, 28 noiembrie 2008

AGAINST ALL ODDS – Slag Gallery – New York. 11 artisti romani.

Slag Gallery din New York devine cu fiecare noua expozitie o platforma de (re)prezentare a artei romanesti si a noii generatii de artisti romani. 11 artisti romani, apartinand tinerei generatii de creatori, deschid la final de an, o expozitie comuna ca un fel de manifest impotriva absurdelor conveniente (Against All Odds).
Fireste, rezultatul este o eclectica viziune de introspectie sociala si personala. Liantul dintre acesti artisti este ...un soi de tristete, un fel de sarcasm, un umor negru sau mai bine spus, pe romaneste, “a face haz de necaz”. Iar “necazurile” natiei par a fi situate undeva intre pauperitate si identitate. Oare nu este ceva la ordinea zilei indiferent de paralelele geografice? Numai ca, noi romanii avem darul analitic al despicarii firului in patru. Prin asta, expunerile devin oarecum locale, personale, daca nu chiar “nationale”. Trairile noastre sunt intense, intensificate de absurdul politic si social in care Romania postdecembrista gliseaza intre mimetism si libertate, intre placheuri si smaralde.
Angoasele sunt expuse transant la vedere ori sublimate prin simboluri polisemice. Preponderent figurative, in maniera neorealista, temele investigheaza pe rand si individual aspectele alienarii si ale degradarii. De la grafica pop(ista), a lui George Anghelescu, la sarcasmul fotografic a suprapunerii in maniera de colaj ale lucrarilor lui Dumitru Gorzo, expozitia devine o calatorie analitica prin odiosul uman. Irina Broboana investigheaza universul mutant al copilariei in care papusa devine un obiect de fetis si de agresiune. Suzana Dan scoate la vedere un balci al desertaciunii si al agresivitatii estetismului consumerist. Picturile lui Gheorghe Fikl extrapoleaza prin imaginea conditiei de ‘underdog’, parvenitismul, pseudoaristocratia si falsul. In lucrari de dimensiuni mari, Mihai Florea analizeaza detaliul care devine o extensie a personalitatii si un conflict intre esential si derizoriu. Sora mai mica, Ioana Gorzo isi face debutul cu o serie de lucrari in care factualul mediatic este in contrast cu melancolia poetica. Aneli Munteanu dezveleste in grafica ei insomnii si framantari lascive. Singurele exponate sculpturale din expozitie, semnate de Bogdan Rata, asociaza antropomorfic simboluri culturale ce capata astfel dimensiuni de postulat. Poemele picturale ale lui Mircea Suciu invita la meditatie. Si nu in ultimul rand, Roman Tolici releva conditia umana intre aparenta si concret, intre cine suntem si cine pretindem ca suntem.

sâmbătă, 4 octombrie 2008

Cronici...

SLAG Gallery - 548 west, 28th st. NY.


O tanara curajoasa pana la inconstienta, Irina Protopopescu, isi pune lacat la cabinetul ei de stomatologie (oriunde in lumea asta, sursa de castiguri consistente si constante) si se aventureaza in dificila si riscanta lume a galeristilor dintr-una dintre cele mai concurente zone a New York-ului – Chelsea. Dupa doar doi artisti bine alesi si doua expozitii inspirat organizate, Irina si-a facut cu succes debutul, devenind deja un reper in elita circuitului galeriilor de arta newyorkeze. Detasandu-se din orice competitie cu ICR-ul newyorkez, galeria Slag devine exponential, promotoare a valorii artistice romanesti autentice.






DUMITRU GORZO – “In the corner of my eye”
Gorzo demonteaza cu istetimea taranului autentic, propriile radacini ancestrale. Folclorul este pentru Gorzo, tema de predilectie a interogatoriului sau inchizitoriu. Fara menajamente, el demitizeaza stereotipiile si “sfintele” tabuuri nationale. Cu umorul unui Pacala autoexilat in lumea haotica a metropolei si a modernismului, Gorzo sesizeaza totodata cu agerime alterarea traditiei. Ce ramane din traditie este doar cromatica fovista caracteristica motivelor maramuresene ce fac o simbioza de kitsch artizanal cu plasticul, artificialul si digitalul lumii moderne. Discursul sau vizual frizeaza kitschul, dar, paradoxal, reusind performanta unicitatii. Erotismul pervers este subliminat “la vedere” prin subpunerea figurativa in mediu mixt al bazoreliefului ca o mizanscena. Aceasta senzatie de suprapunere devine ametitoare vizual. Tratarea in stil rustic a formei sculpturale ca protoimagine contrazice in reciprocitate hiper-realismul proiectiei picturale.
Anecdotica lui Gorzo este de factura rebela, fara a oferi si solutii. Viziunea sa “periferica” vizeaza chiar perifericul conditiei rurale, disiparea istoriei ca traditie.











MIRCEA SUCIU – “How deep the rabbit hole goes”
Exista o dihotomie a cautarii–ascunderii in lucrarile lui Suciu. Exista o teama de necunoscut ce duce pana la mutenie si la o liniste incremenita. Sintagma “inauntru-afara” confera lucrarilor o tridimensionalitate ce trece dincolo de perceptibil. Ascunsul este tot atat de esential precum si ce este la vedere in lucrarile lui Suciu, devenind astfel o metafizica a depersonalizarii si a disparitiei... Partir c’est mourir un peut. Ascunderea este posibil sa implice si o descoperire in lucrarile lui Suciu, dar aceasta descoperire pare a fi de natura transcendentala nefiind relevata. Ce se afla “dincolo” devine experienta intima a fiecaruia si revelatie personala. Personajele, expuse hiper realist in tablourile lui Suciu apar singulare sau, chiar si cand apar in grup, ele se afla in nonrelationare devenind astfel un personaj de grup eterogen. Protoimaginea se dizolva intr-o postexperienta de natura narativa. Aceasta retorica asterne peste lucrarile lui Suciu un mister si un dramatism static in expectativa. Dramatismul este sustinut si de zonele de non-pictura sau de ne-umplere. Acest joc cu vazutul-nevazutul, baba-oarba sau de-a v-ati-ascunselea, este insusi jocul conditiei umane, este tragicomedia existentiala.






Alexandru Rădvan şi Tara (von Neudorf) la Westfälischen Landesmuseum für Industriekultur Henrichshütte Hattingen, Germania. Festivalului „Rumänische Kulturtage an der Ruhr” („Zilele culturale în Bazinul Ruhrului”) 21 septembrie – 26 octombrie 2008.


(foto Sorin Tara)
















(foto Alexandru Radvan)

















Este o diferenta esentiala calitativ intre, partial exhumata expozitie de la New York si cea actuala din Germania, ambele organizate sub egida ICR. Nu numai faptul ca ambele expozitii au fost organizate de aceasi institutie le asociaza, cat si scandalurile create in jurul lor. Daca expozitiei grupului Zacuska de la New York nu i se poate aduce nici o apologie, nici estetica si cu atat mai putin de intente a mesajului, inexistent de altfel, actuala expunere din Germania are insa o alta dimensiune culturala, etica si spirituala. “The Last Temptation” este un proiect in duplex semnat de doi artisti apartinand aceleasi generatii de artisti, artisti ce isi traiesc angoasele cat si frustrarile in fata unei societati in deriva. Doi artisti ce propun limbaje plastice diferite dar avand aceasi vocatie pentru nonconformism si iritarea conventiilor pudibonde. Actul lor artistic devine o “Art-itudine”.
Alexandru Rădvan şi Tara (von Neudorf) propun, in cele doua expozitii distincte - „Omagiu lui Iuda şi Cruciaţii” şi „Into the Night of Loneliness” – practic variatiuni pe aceasi tema, o tema greu de ingurgitat, o tema incomoda, imagini ce zgarie privirea si zguduie constiinta. O provocare violenta facuta unei lumi violente. Diferenta dintre aceste doua lumi paralele consta in insasi pozitia pe care acestea se situeaza; de o parte artistii afiseaza o sinceritate debordanta pana la exibitie, iar de cealalta parte, obtin reactia tot atat de virulenta a unor critici – ipocritici de ocazie. Violenta contra atacului este pe masura precaritatii lui, atat in educatia estetica ori culturala, dar si in lipsa unei perceptii juste.
In imaginistica lui Radvan nu exista nicio concesie ironica, nici o unda de ironie. Viziunea lucrarilor sale este transanta, traumatizanta, abominabila, de o violenta vizual socanta. Radvan nu creaza, ci recreaza o realitate concreta a unei societati in care violenta are vocatie de autoritate. Proiectul lui Alexandru Radvan – Omagiu lui Iuda si Cruciatii - sublimeaza o realitate tiranica si abjecta. Viziunile grafice ale lui Radvan sunt goyasciene, dar pot fi raportate, ca expresie a tensiunii, dramatismului si protestului, tot atat de bine de la Bosh la Franz Masseerel, Callat, Munch sau Grosz. Radvan nu este totusi un epigon al acestora. Mentionez aceste repere estetice fara o voita eruditie, ci pentru a integra intr-un context de referinta si a transmite un mesaj fara echivoc: Arta are menirea de a emotiona, iar panoplia emotiilor umane se situeaza intre culmi si abisuri. Acestor critici li se par pornografice lucrarile lui Radvan... Pornografica este insasi realitatea concreta in care suntem felatizati zilnic de catre cei care ne dirijeaza destinele cu aroganta tutelara. Aceasta reactie violenta la o sublimata violenta artistica nu confirma decat subcultura si primitivismul in care se localizeaza subiectul tratat.
In consens, dar cu o optica diferita, instalaţia altar „Into the Night of Loneliness” semnată Tara von Neudorf, este un discurs, de data asta ironic sagace a aceleasi teme a debusolarii, panicii, alienarii, angoaselor si a resentimentelor. Realismul nevrotic maladiv, este conferit la Tara de catre un umor absurd adesea, dar constant incisiv si analitic.
Cei doi artisti diseca realitatea cu aceasi precizie si voluptate aproape sadica, ducand fiecare propria cruciada de gladiatori singuratici.

Copyright © : Daniel Ionescu

vineri, 3 octombrie 2008

Avangarda a murit! Traiasca Avangarda!

"Avangarda a murit! Traiasca Avangarda!" Epitaful la strigat e strigat in mutenie si acesta liniste este asurzitoare.. Incrancenarea devine contemplatie si intunericul orbeste privirea. Avangardei i-a disparut culoarea din obraji si nu i-a mai ramas decat praful de creta al unui fard desuet.Rece si uscata, descompusa de timp si critici, isi poarta somnul de veci in cavoul cultural. Decadenta a ajuns sa fie decadere. Nebunia a fost instaurata la rang de muzeu, de arhiva legata cu chingi in camere imaculate, dense, pazita de paznicii din castelul lui Kafka. Au mai ramas decat oglinzile. Sclipirea lor este terna si afumata, speculativa a unei imagini multiplicata din oglinda in oglinda la infinit intr-un labirint fara de iesire. Dincolo de ziduri se afla ca un verdict – prapastia dintre zbor si abis. Dinamica futuristilor a inghetat si manifestele sunt roase de carii. Pofta buna cartofagi ai iluziilor! Somn usor devoratori de vise! Somnul linistii naste oua de clestar. Epigonii joaca leapsa pe oate, fara maini, fara atingeri. La ospiciu nu mai sunt celule libere. Cubistilor li s-au slefuit muchiile, Suprarealistilor li s-au dat pastile de tuse, Dadaistilor li s-au amputat tumorile negativiste. Ferchezuita la patru ace, cu plastron si botine de lac, avangarda defileaza in care alegorice prin curtea ospiciului lumii moderne. Postmodernism, postgardism, postfactum, posteritate, postoperatoriu. Duchamp face baie cu sampanie. Tzara si-a cumparat un costum nou cu vipusca de satin. Dali si Picasso joaca bridge cu piese de fildes. Ionesco isi invata rinocerii intrarea in scena in pas-de-deux. Bunuel citeste rubrica faptului divers mangaindu-si pe crestet cainele andaluz. Urmuz si Lautreamont si-au legat cartile in piele de strut.Deasupra orasului, luminile stralucesc orbitoare viciile universale. Cantarele masoara iluziile cu ambalaje cu tot.. Ambalajele sunt poleite si inscriptionate cu “Multumim ca ati cumparat de la magazinul nostru. Mai poftiti!!”. Arta la cantar, Arta la metru, este deviza negustorilor neofiti. Avangarda isi viseaza visele cu ochii deschisi larg pe fata lumii. Golul e umplut cu plin, gura avangardei e umpluta su vasc si cenuse, iar glasul ei a amutit intr-o pozitie impietrita pe soclul admiratiei. In gara nu mai soseste niciun tren. Impiegatii dirijeaza vant iar sinele au ragusit ruginind in asteptare. Sinele sunt corzile din violoncelele uitate pe peron. Abandonate si triste ele zumzaie un mars funebru pe o tema de Eric Satie. Dricul avangardei este tras la peron cu rotile dezumflate, flescaite, fara libidou, fara erectie.Avangarda e moarta, ca un falus inert si steril, inconvoiata si moale, dupa penetrarea coitala cu imaginatia libera si patimase. Poetii au obosit vanand pelicani. Ei s-au apucat acum sa jongleze cu propria tandrete. Dorinta a devenit necesitate frivola, paleativa, idiosincratica si neutra. Deflorarea florilor de plastic este industria cea mai profitabila, cea mai vandabila si cea mai infailibila. Rascoala este acum renastere facila. Spectacolul a luat sfarsit si usile au fost ferecate. Nu avem cum sa scapam, nu avem cum sa fugim. Suntem tintuiti in fotolii si sechestrati in propria noastra conditie de spectatori, asteptand bis-ul, reluarea, cu speranta ca pe scena va incepe o noua reprezentatie.

Copyright © : Daniel Ionescu

miercuri, 24 septembrie 2008

Despre originalitate..... pe o tema de Henri Wald

O opera artistica poate ascede la conditia de originalitate nu numai datorita ineditului expresiei sau a sursei de inspiratie, ci tocmai in unitatea creativa dintre acestea. Legatura creatorului cu produsul creatiei este un proces de consum intim. Nu tot ceea ce este nou este si original. Diferenta dintre “noutate” si „original” consta in continutul si in efectul pe care acesta il are la nivelul psihic al societatii. Nemaivazutul sau nemaiauzitul este genul proxim al originalitatii. Originalitatea nu este o deviere de la normal, ci de la banal. Originalitatea confera unei noi experiente valoarea adevarului inedit. Originalitatea nu se cauta, ea se gaseste. Original este cel ce dezvaluie lumii ceva ce exista, dar care nu a fost cunoscut pana atunci, relevarea unei taceri in sunet sau unui nevazut in vizibil, a unei necunoasteri in adevar. O idee este cu atat mai adevarata cu cat esenta pe care o dezvaluie este mai ascunsa, dar este cu atat mai originala cu cat probabilitatea formularii ei era mai mica. Individualitatea este singura capabila de creatie si, deci, de originalitate. Trecerea de la o noua experienta la o idee originala este un act profund individual, care se desfasoara in tensiunea intima dintre simtire si gandirea unei individualitati. Numai individualitatea poate fi creatoare; societatea nu poate fi decat producatoare. Traditia si originalitatea sunt termeni ce pot coexista. Intre „Originar” si „Original” nu exista confuzie. Traditia nu se opune originalitatii. Doar traditionalismul impiedica originalitatea. Traditia nu este doar conservatoare, ci si creatoare. Originalitatea serveste mai mult traditia decat banalitatea. Originalitatea este mai fidela traditiei decat imitatia. Originalitatea nu contrazice traditia, ci mistificarea, uniformizarea gusturilor si a ideilor, atrofierea spiritului critic in favoarea reflexelor conditionate. In opozitie cu individualitatea creatoare, masa nu se mai afla in fata unei adancimi de gandit, ci doar a unor suprafete de privit. Masa nu gandeste, ci reactioneaza. Urletele nu sunt vorbire, ci zgomotoasa tacere. Masele sunt receptive la fascinatia modei, pe care o prefera exigentei critice a mesajului. Democratie inseamna, mai presus de toate, dezmasificarea oamenilor, diferentierea lor in personalitati mereu mai distincte si mai originale, capabile sa nege, sa intrebe, dar mai ales sa creeze. Masa nu reprezinta un progres al societatii, ci un regres al ei. Masa este cel mai caracteristic produs al modernitatii, care ingaduie atat dezvoltarea fara precedent a umanitatii, cat si anihilarea ei. Adversitatea fata de nou, de diferit, de original (Misoneismul) se afla in inconstientul fiecaruia dintre noi. Nelinistea noastra este cu atat mai mare cu cat a fost mai putin previzibil ceea ce se intampla. O stire este cu atat mai valoroasa cu cat este mai neasteptata. Surpriza masoara gradul de informatie al unei stiri. O veste veche este o contradictie in termeni. Fara informatie mintea devine terna. Spre deosebire de semnal, simbolul evolueaza. Misoneismul este vinovat de degradarile in poezie, muzica, plastica, dans, vestimentatie, etc., la care a dus repetarea anestezianta a acelorasi sunete, a acelorasi imagini, a acelorasi gesturi, a acelorasi haine. Un paradox are o informatie mai bogata decat o platitudine. Marile adevaruri incep cu paradoxuri si ajung, in cele din urma, niste platitudini care mereu trebuie depasite.

Copyright © : Daniel Ionescu

marți, 23 septembrie 2008

duminică, 21 septembrie 2008

Appointment with History

Mona Vatamanu & Florin Tudor - Appointment with History - Sept 6 - Oct. 4 - Lombard Freid Gallery - 531 W 26th street, NY, NY 10001.


Expozitia bicefala Mona Vatamanu - Florin Tudor, se doreste o intalnire cu istoria comunista gri-sangeranda a perioadei predecembriste romane. Prin obiectivul unei viziuni de instantanee ciné-vérité, imaginile se transpun in medie de pictura de sevalet. Monocrome in tuse pastoase, tablourile sunt expuse in format simplu, direct al sasiului atarnat pe simeza. Cu nimic ostentativ in forma, exponatele sunt notatii realiste ale unei lumi ireale si absurde. Noncromatica gri murdara exclude orice forma de estetism vizual, conferind per ansamblu o senzatie de instantaneu al unei mase figurative anonime, forta majoritatii anonime ce declanseaza rasturnarea sistemelor si a inertiei. De un estetism submediocru, expunerile au mai degraba caracteristica kitschului fotografic decat a postmodernismul figurativ. Si totusi, viziunile sunt atemporale, iesind subtil din contextul istoric real. Privind detaliile cat si simbolurile, constatam o dinamica in expectativa dar si o atemporalitate de circumstanta. Aluziile directe la lumea islamica prin redarea personajelor invesmantate in caracteristicele porturi fundamentaliste, confera o dimensiune mai mult de vizionarism decat de histrionic, mai mult un avertisment decat un reportaj. Simbolul steagului rosu devine o solutie si nu o negatie, astfel mesajul se anarhizeaza. Nu privim deci o istorie ci o viziune atemporala intr-o lume chiar mai absurda decat lectia dureroasa a unei istorii traite, o iesire din istorie decat o redare a ei, o metaistorie, o mistificare. Insotita de o proiectie video minimalista cu un comentariu tern si echivoc, solutia artistica a mesajului devine disolubila. Senzatia iesirii din istoricul factual este notata si prin asamblajul in centrul salii de expozitie a unei ipotetice sali de sedinta cu scaune goale si o tribuna, unde singurul personaj este microfonul incremenit in tacere, iar discursul fie s-a incheiat ori nu a fost inca rostit.

Copyright © : Daniel Ionescu