Avangarda a murit! Traiasca Avangarda!

"Avangarda a murit! Traiasca Avangarda!" Epitaful la strigat e strigat in mutenie si acesta liniste este asurzitoare.. Incrancenarea devine contemplatie si intunericul orbeste privirea. Avangardei i-a disparut culoarea din obraji si nu i-a mai ramas decat praful de creta al unui fard desuet.Rece si uscata, descompusa de timp si critici, isi poarta somnul de veci in cavoul cultural. Decadenta a ajuns sa fie decadere. Nebunia a fost instaurata la rang de muzeu, de arhiva legata cu chingi in camere imaculate, dense, pazita de paznicii din castelul lui Kafka. Au mai ramas decat oglinzile. Sclipirea lor este terna si afumata, speculativa a unei imagini multiplicata din oglinda in oglinda la infinit intr-un labirint fara de iesire. Dincolo de ziduri se afla ca un verdict – prapastia dintre zbor si abis. Dinamica futuristilor a inghetat si manifestele sunt roase de carii. Pofta buna cartofagi ai iluziilor! Somn usor devoratori de vise! Somnul linistii naste oua de clestar. Epigonii joaca leapsa pe oate, fara maini, fara atingeri. La ospiciu nu mai sunt celule libere. Cubistilor li s-au slefuit muchiile, Suprarealistilor li s-au dat pastile de tuse, Dadaistilor li s-au amputat tumorile negativiste. Ferchezuita la patru ace, cu plastron si botine de lac, avangarda defileaza in care alegorice prin curtea ospiciului lumii moderne. Postmodernism, postgardism, postfactum, posteritate, postoperatoriu. Duchamp face baie cu sampanie. Tzara si-a cumparat un costum nou cu vipusca de satin. Dali si Picasso joaca bridge cu piese de fildes. Ionesco isi invata rinocerii intrarea in scena in pas-de-deux. Bunuel citeste rubrica faptului divers mangaindu-si pe crestet cainele andaluz. Urmuz si Lautreamont si-au legat cartile in piele de strut.Deasupra orasului, luminile stralucesc orbitoare viciile universale. Cantarele masoara iluziile cu ambalaje cu tot.. Ambalajele sunt poleite si inscriptionate cu “Multumim ca ati cumparat de la magazinul nostru. Mai poftiti!!”. Arta la cantar, Arta la metru, este deviza negustorilor neofiti. Avangarda isi viseaza visele cu ochii deschisi larg pe fata lumii. Golul e umplut cu plin, gura avangardei e umpluta su vasc si cenuse, iar glasul ei a amutit intr-o pozitie impietrita pe soclul admiratiei. In gara nu mai soseste niciun tren. Impiegatii dirijeaza vant iar sinele au ragusit ruginind in asteptare. Sinele sunt corzile din violoncelele uitate pe peron. Abandonate si triste ele zumzaie un mars funebru pe o tema de Eric Satie. Dricul avangardei este tras la peron cu rotile dezumflate, flescaite, fara libidou, fara erectie.Avangarda e moarta, ca un falus inert si steril, inconvoiata si moale, dupa penetrarea coitala cu imaginatia libera si patimase. Poetii au obosit vanand pelicani. Ei s-au apucat acum sa jongleze cu propria tandrete. Dorinta a devenit necesitate frivola, paleativa, idiosincratica si neutra. Deflorarea florilor de plastic este industria cea mai profitabila, cea mai vandabila si cea mai infailibila. Rascoala este acum renastere facila. Spectacolul a luat sfarsit si usile au fost ferecate. Nu avem cum sa scapam, nu avem cum sa fugim. Suntem tintuiti in fotolii si sechestrati in propria noastra conditie de spectatori, asteptand bis-ul, reluarea, cu speranta ca pe scena va incepe o noua reprezentatie.

Copyright © : Daniel Ionescu