sâmbătă, 4 octombrie 2008

Cronici...

SLAG Gallery - 548 west, 28th st. NY.


O tanara curajoasa pana la inconstienta, Irina Protopopescu, isi pune lacat la cabinetul ei de stomatologie (oriunde in lumea asta, sursa de castiguri consistente si constante) si se aventureaza in dificila si riscanta lume a galeristilor dintr-una dintre cele mai concurente zone a New York-ului – Chelsea. Dupa doar doi artisti bine alesi si doua expozitii inspirat organizate, Irina si-a facut cu succes debutul, devenind deja un reper in elita circuitului galeriilor de arta newyorkeze. Detasandu-se din orice competitie cu ICR-ul newyorkez, galeria Slag devine exponential, promotoare a valorii artistice romanesti autentice.






DUMITRU GORZO – “In the corner of my eye”
Gorzo demonteaza cu istetimea taranului autentic, propriile radacini ancestrale. Folclorul este pentru Gorzo, tema de predilectie a interogatoriului sau inchizitoriu. Fara menajamente, el demitizeaza stereotipiile si “sfintele” tabuuri nationale. Cu umorul unui Pacala autoexilat in lumea haotica a metropolei si a modernismului, Gorzo sesizeaza totodata cu agerime alterarea traditiei. Ce ramane din traditie este doar cromatica fovista caracteristica motivelor maramuresene ce fac o simbioza de kitsch artizanal cu plasticul, artificialul si digitalul lumii moderne. Discursul sau vizual frizeaza kitschul, dar, paradoxal, reusind performanta unicitatii. Erotismul pervers este subliminat “la vedere” prin subpunerea figurativa in mediu mixt al bazoreliefului ca o mizanscena. Aceasta senzatie de suprapunere devine ametitoare vizual. Tratarea in stil rustic a formei sculpturale ca protoimagine contrazice in reciprocitate hiper-realismul proiectiei picturale.
Anecdotica lui Gorzo este de factura rebela, fara a oferi si solutii. Viziunea sa “periferica” vizeaza chiar perifericul conditiei rurale, disiparea istoriei ca traditie.











MIRCEA SUCIU – “How deep the rabbit hole goes”
Exista o dihotomie a cautarii–ascunderii in lucrarile lui Suciu. Exista o teama de necunoscut ce duce pana la mutenie si la o liniste incremenita. Sintagma “inauntru-afara” confera lucrarilor o tridimensionalitate ce trece dincolo de perceptibil. Ascunsul este tot atat de esential precum si ce este la vedere in lucrarile lui Suciu, devenind astfel o metafizica a depersonalizarii si a disparitiei... Partir c’est mourir un peut. Ascunderea este posibil sa implice si o descoperire in lucrarile lui Suciu, dar aceasta descoperire pare a fi de natura transcendentala nefiind relevata. Ce se afla “dincolo” devine experienta intima a fiecaruia si revelatie personala. Personajele, expuse hiper realist in tablourile lui Suciu apar singulare sau, chiar si cand apar in grup, ele se afla in nonrelationare devenind astfel un personaj de grup eterogen. Protoimaginea se dizolva intr-o postexperienta de natura narativa. Aceasta retorica asterne peste lucrarile lui Suciu un mister si un dramatism static in expectativa. Dramatismul este sustinut si de zonele de non-pictura sau de ne-umplere. Acest joc cu vazutul-nevazutul, baba-oarba sau de-a v-ati-ascunselea, este insusi jocul conditiei umane, este tragicomedia existentiala.






Alexandru Rădvan şi Tara (von Neudorf) la Westfälischen Landesmuseum für Industriekultur Henrichshütte Hattingen, Germania. Festivalului „Rumänische Kulturtage an der Ruhr” („Zilele culturale în Bazinul Ruhrului”) 21 septembrie – 26 octombrie 2008.


(foto Sorin Tara)
















(foto Alexandru Radvan)

















Este o diferenta esentiala calitativ intre, partial exhumata expozitie de la New York si cea actuala din Germania, ambele organizate sub egida ICR. Nu numai faptul ca ambele expozitii au fost organizate de aceasi institutie le asociaza, cat si scandalurile create in jurul lor. Daca expozitiei grupului Zacuska de la New York nu i se poate aduce nici o apologie, nici estetica si cu atat mai putin de intente a mesajului, inexistent de altfel, actuala expunere din Germania are insa o alta dimensiune culturala, etica si spirituala. “The Last Temptation” este un proiect in duplex semnat de doi artisti apartinand aceleasi generatii de artisti, artisti ce isi traiesc angoasele cat si frustrarile in fata unei societati in deriva. Doi artisti ce propun limbaje plastice diferite dar avand aceasi vocatie pentru nonconformism si iritarea conventiilor pudibonde. Actul lor artistic devine o “Art-itudine”.
Alexandru Rădvan şi Tara (von Neudorf) propun, in cele doua expozitii distincte - „Omagiu lui Iuda şi Cruciaţii” şi „Into the Night of Loneliness” – practic variatiuni pe aceasi tema, o tema greu de ingurgitat, o tema incomoda, imagini ce zgarie privirea si zguduie constiinta. O provocare violenta facuta unei lumi violente. Diferenta dintre aceste doua lumi paralele consta in insasi pozitia pe care acestea se situeaza; de o parte artistii afiseaza o sinceritate debordanta pana la exibitie, iar de cealalta parte, obtin reactia tot atat de virulenta a unor critici – ipocritici de ocazie. Violenta contra atacului este pe masura precaritatii lui, atat in educatia estetica ori culturala, dar si in lipsa unei perceptii juste.
In imaginistica lui Radvan nu exista nicio concesie ironica, nici o unda de ironie. Viziunea lucrarilor sale este transanta, traumatizanta, abominabila, de o violenta vizual socanta. Radvan nu creaza, ci recreaza o realitate concreta a unei societati in care violenta are vocatie de autoritate. Proiectul lui Alexandru Radvan – Omagiu lui Iuda si Cruciatii - sublimeaza o realitate tiranica si abjecta. Viziunile grafice ale lui Radvan sunt goyasciene, dar pot fi raportate, ca expresie a tensiunii, dramatismului si protestului, tot atat de bine de la Bosh la Franz Masseerel, Callat, Munch sau Grosz. Radvan nu este totusi un epigon al acestora. Mentionez aceste repere estetice fara o voita eruditie, ci pentru a integra intr-un context de referinta si a transmite un mesaj fara echivoc: Arta are menirea de a emotiona, iar panoplia emotiilor umane se situeaza intre culmi si abisuri. Acestor critici li se par pornografice lucrarile lui Radvan... Pornografica este insasi realitatea concreta in care suntem felatizati zilnic de catre cei care ne dirijeaza destinele cu aroganta tutelara. Aceasta reactie violenta la o sublimata violenta artistica nu confirma decat subcultura si primitivismul in care se localizeaza subiectul tratat.
In consens, dar cu o optica diferita, instalaţia altar „Into the Night of Loneliness” semnată Tara von Neudorf, este un discurs, de data asta ironic sagace a aceleasi teme a debusolarii, panicii, alienarii, angoaselor si a resentimentelor. Realismul nevrotic maladiv, este conferit la Tara de catre un umor absurd adesea, dar constant incisiv si analitic.
Cei doi artisti diseca realitatea cu aceasi precizie si voluptate aproape sadica, ducand fiecare propria cruciada de gladiatori singuratici.

Copyright © : Daniel Ionescu

Un comentariu:

un creionard spunea...

Te salut,Daniel!

Frumos eseu.Generozitatea ta salveaza intr-un fel vulgaritatea imoralitatea si mediocritatea vizi-
unii comune a celor doua sperante indoielnice ale noului val.
De ce nu scrii atat de generos si despre cei cativa colegi de breas-
la, maestri adevarati cu stil ori-
ginal si teme pline de subtilita-
te, dar dispretuiti la unison atat
de vechea generatie de pictori, cat si de cea noua??...